11.11.2013

Brânză muzicală?



Sunt fan branză prin ceea ce fac, gândesc şi mă exprim. Să fii atât de ataşat de ceva, oamenii ar considera-o obsesie, eu o consider altfel. Consider o legatură de toată brânza între noi, ceva moale, umed şi apetisant.
Primul care i-a simţit gustul a fost limba, care a atins-o delicat şi a savurat-o în toată splendoarea ei. Da, e albă, preparată din lapte iar noi o numim brânză. Un produs din lapte de care suntem dependenţi. De ce spun asta? Omul este vârful în lanţul tropic, suntem consideraţi superiori şi independenţi, că nu depindem de nimeni şi nimic, dar teoria este total greşită. Întotdeauna am depins de un aliment: laptele, şi derivatele acestuia. Încă de când ne naştem suntem dependenţi de laptele matern, care ne ajută la dezvoltate. După ce creştem, suntem dependenţi de brânză si de mâncărurile pe care le preparăm cu ajutorul acestui produs.
Pasiunea mea este de a scrie, scriu versuri (poezii şi texte pentru piese). M-am hotărât să-mi arăt pasiunea faţă de brânză prin pasiunea de a scrie poezii:


E dulce sau sărată, stă în frigider
Vine de undeva, parcă din nicăieri,
Provine din lapte şi reprezintă masa
De prânz sau cină, o mănânc...gata.

O tai cu cuţitul, e aşa untoasă
E dulce, se topeşte-n gură, gustoasă,
E nutritivă, delicioasă, cea mai bună mâncare
Simplă sau preparată, spaghete sau macaroane.

O iubesc, e nelipsită din viaţa mea

O ating, o simt, parcă e de catifea,
E moale, e singură, este a mea
O am pe viaţă, este brânza mea.


O altă pasiune pe care o am este muzica. Scriu partea de text pentru piese. Acesta este un mod de a exprima ceea ce gândesc şi simt prin note muzicale. Am scris partea de text iar cu ajutorul unui prieten foarte bun, Dume (numele de scenă), am făcut o piesă despre brânză. Audiţie plăcută:


Artist/Voce: DUME
Text: Dragomir Mihai-Viorel

Dacă viaţa îţi dă lapte, fă brânză!

Articol scris pentru SuperBlog 2013

Share:

0 ♥♥♥ care bat:

Trimiteți un comentariu

Lasa-mi parerea ta folosind un limbaj adecvat!
Fara insulte!
Fara injurii!