Intins pe o canapea confortabila, stau si sorb din ceasca de cafea. Ceasul indica ora 22:02, iar afara s-a asternut intericul pana a invaluit si cea mai laturalnica strada din oras.
Eram eu, tipul care scrie aproape tot timpul, la 20 de ani, in momentele mele de relaxare,care sunt foarte putine la numar dar care imi incarca bateriile.
Ziarul nu mai parea asa interesant pentru ca mass-media s-a schimbat foarte mult in ultimii ani. Parca nu mai citesc un ziar de placere sau sa ma informez, acum exista ziare numai pentru a ne "mondeniza" dupa ceea ce se vinde pentru public. Mmhhh, sa-mi abtin gandurile...
In aceste momente cand sunetul linistii se sparge la lovirea de peretii albi, somnul vine si isi face treaba cand nici macar nu ne dam seama. Acest lucru l-a facut si cu mine! Nu mai stiam cat era ceasul, unde e ziarul sau daca am baut intreaga cafea, stiu doar ca...am adormit!
Putin mai tarziu eram tot eu, in acelasi loc dar nu mai eram singur iar mobila din apartament era diferita. Parca imi amintesc locul asta...(ironic spunand).
Aveam manutele mult mai mici, piciorusele la fel, corpul la fel, vocea subtiata iar inaltimea mea nu depasea un metru si umpic. Ma uit in oglinda din dreapta mea si eram eu, mult mai tanar...reintors in inima copilariei.
Camera mea era plina cu jucarii; imi placea sa ma joc iar de la bucatarie sa se auda zgomote de tigai, cratiti, oale si linguri, semn ca mama imi facea ceva dulce si bun.
Printre zecile de cuburi, masinute, blocuri de jucarie si soldatei, mi-am zarit jucaria preferata a copilariei: masinuta nichiduta cu telecomanda cu care obisnuiam sa ma joc.
D'apoi, intors in lumea copilariei ce era mai bun de facut? Imi placea aici, fiindca nu aveam nici-un fel de grija, toata ziua stateam, ma jucam si dormeam, ce mai viata...comparativ cu ceea ce duceam inainte. Ciudata gandire, parca eram sigur ca aici o sa raman mereu.
Nu stiu cat timp trece fiindca notiunea timpului nu o am bine fixata la acea varsta, dar stiu ca m-am jucat cu acea masinuta pana am reusit sa-i epuizez bateriile la telecomanda, dupa care se aude strigatul mamei din bucatarie: "Puisor, haide la masaaaaaa, am facut ceva buuunnn!".
Mancarea mamei, mereu cea mai buna si cuvintele astea ma motiveaza mereu sa traversez sufrageria intr-o viteza de neimaginat. Doar ce pasesc pragul si o vad pe mama cum imi pregateste masa, ca imediat s-a intamplat ceva inevitabil.
Priveam ceasca de cafea fara suflare de abur in ea, iar ziarul imi statea pe burta... uitandu-ma in jur vad totul cum era inainte, iar ceasul arata ora 00:01... clar, am adormit.
Am lasat ceasca de cafea sa zaca acolo pana dimineata, astfel poate va reusi sa faca sa miroasa intreaga sufragerie a cafea si ma duc in dormitor. Trantindu-ma-n pat, observ pe televizor, masinuta cu telecomanda din copilarie iar telecomanda atarna langa televizor, balansandu-se-n aer.
M-am intrebat: "Oare ce a fost chestia asta?"
0 ♥♥♥ care bat:
Trimiteți un comentariu
Lasa-mi parerea ta folosind un limbaj adecvat!
Fara insulte!
Fara injurii!