11.12.2016

Importanta suzetelor in cresterea copilului

      Desi parerile in ceea ce priveste crestea unui copil sunt impartite, sunt de parere ca, in zilele noastre, este mai usor sa cresti un copil decat o faceau bunicii nostri si asta datorita faptului ca avem toate conditiile necesare cresterii acestuia.
      Uneori stau si ma gandesc cat de mult s-au chinuit acestia si cu toate astea, au reprezentat generatia de aur, acei oameni simpli care au reusit sa duca Romania la ceea ce este astazi, copiii de atunci reusind sa capete adevarate valori morale.
       Noi am crescut plimbati in carucioare moderne, avand jucarii, suzete dr brown's pentru copii, scutece si multe altele. Aceste suzete sunt realizate dintr-un material special si foarte delicat lucrate, pentru a imita, cat mai aproape de adevar, sanul mamei si pentru a nu crea disconfort in gurita copilului.
       Exista o multime de suzete in comert, foarte greu sa ne decidem in privinta lor atunci cand le cumparam, dar doar cateva indeplinesc toate conditiile, printre care si suzetele enumerate mai sus.
Pe vremuri, cand mamele plecau cu copii la drum, cand plangeau, erau alaptati, indiferent de locul unde se aflau acestia. In prezent, parintii se folosesc de suzete pentru a amana acest lucru si de a nu fi neaparat necesar sa se alapteze copilul in public.
Umblam cu biberonul si suzeta dupa noi, ca de fiecare data cand copilul cere, sa avem la indemana. Cum ar putea spune ceilalti ca nu este mai usor decat in urma cu douazeci, treizeci de ani?
Sunt nascut dupa revolutie, deci am crescut cu de toate. Nu mi-as fi dorit sa ma nasc inainte de 1989 iar parintii mei sa se chinuie pentru a ma creste. Nu mi-as fi dorit sa fiu parinte inainte de 1989.

Sa fim parinti moderni sa le oferim copiilor nostri tot ce au nevoie pentru a creste sanatosi si de a avea parte de o viata cat mai buna.
Share:

0 ♥♥♥ care bat:

Trimiteți un comentariu

Lasa-mi parerea ta folosind un limbaj adecvat!
Fara insulte!
Fara injurii!