Nucul, mandru de inaltimea sa, de forma frunzelor si a crengilor, zilnic il necajea pe micul afin. Intre ramurile lui se ascundeau pasarele, in timp ce micul afin doar le privea si asculta ciripitul acestora.
Zilnic se chinuia acesta sa-si intinda ramurile pentru a capta o raza de soare, insa totul era in zadar. Uneori era atat de suparat incat isi dorea sa fie taiat. In fiecare zi, marele nuc se bucura razele soarelui si adierea vantului: "Esti inca prea mic", erau spusele nucului catre micul afin zi de zi.
Dupa cativa ani, nucul, destul de batran fiiind, incepe sa-si piarda frunzele si, incetul cu incetul, sa i se usuce ramurile. Stapanul acestuia ii taie frecvent din ele, acesta transformandu-se din maiestosul si frumosul nuc intr-un copac necapabil sa mai produca nuci si pe jumatate taiat. In acelasi timp, priveste micul afin care crescuse destul de mult, cum prinde o forma frumoasa la coroana si isi intinde ramurile, incepand sa cuprinda din razele soarelui. Tristetea se vedea pe chipul nucului iar micul afin a observat asta.
- Nu iti face griji, am sa cresc mai mare decat tine si am sa te protejez, spuse micul afin.
Nucul il priveste mirat de reactia acestuia si-si pune privirea in pamant. Cum se poate, dupa atatia ani in care l-am necajit, sa isi doreasca sa ma ajute?
Insa, dorinta micului afin nu mai ajunge sa fie implinita. In urmatoarele ore, stapanul reuseste sa puna la pamant nucul, sa-l taie in mai multe bucati si sa-l care de acolo. Afinul ramane singur, in bataia soarelui, a vantului si a ploii. Acesta se poate bucura, in totalitate, de darurile naturii.
Aceasta, insa, nu este doar o poveste. Cred ca gasim un afin de curte in ograda fiecarui om care locuieste la tara.
0 ♥♥♥ care bat:
Trimiteți un comentariu
Lasa-mi parerea ta folosind un limbaj adecvat!
Fara insulte!
Fara injurii!