Se afișează postările cu eticheta magazin. Afișați toate postările

08.02.2013

Cadouri de Valentine's Day

Abia aştept de Valentine's Day,
Să-ţi ofer o pereche de cercei,
Şi alte câteva cadouri în dar,
Iubindu-te iar şi iar.

Mi-ai apărut în viaţă ca o minune
Mă săruţi cu zâmbetul pe buze,
Reprezinţi totul pentru mine,
Mă faci cel mai fericit din lume.

Şi prin această ocazie,
Stabilind această relaţie,
De la SilverZone.ro îmi doresc
Bijuterii din argint să-ţi dăruiesc.

Iar cum ei îsi doresc,
Iubirea să o împlinesc,
Îmi vor oferii în dar
Ceea ce doresc să am.

Cum primăvara mi-aduce ghiocei
Voi mi-aduce-ţi un câştig din trei,
Iar cei ce doresc cadouri pentru iubite si iubiţi
SilverZone se află aici.

Acum, vreau să vă arăt şi vouă ceea ce doresc să primesc de la SilverZone pentru a face cadou iubitei mele:

 Cerceii sunt din argint, sunt simplii dar în acelaşi timp, minunaţi. Îi plac păsările, gen: lebede, pescăruşi, porumbei etc. iar daca voi reuşi să primesc aceşti cercei, îi voi oferii cadou iubitei mele, care sunt sigur că se va bucura enorm când o să-i vadă.

Pe langa aceşti cercei, m-am gândit să-i ofer şi o brătară din argint cu pandantiv inimioara, gravat cu "LOVE YOU". 
Sunt sigur că se va asorta de minune împreună cu cerceii iar mesajul gravat pe pandantivul inimioară simbolizează iubirea noastră.
Să vă arăt si bratara din argint:

Iar acest cuplu ar fi şi mai fericit dacă m-aş număra printre câştigători.  
   
Vă recomand cu caldură să cumpăraţi cadouri iubitei/iubitului de la magazinul online de bijuterii SilverZone, deoarece este un magazin care pune accent pe calitate, încredere şi seriozitate.
La SilverZone găsiţi cele mai bune produse, la cele mai bune preţuri.

*Articol pentru concurs

Share:

Cadouri de Valentine's Day

Abia aştept de Valentine's Day,
Să-ţi ofer o pereche de cercei,
Şi alte câteva cadouri în dar,
Iubindu-te iar şi iar.

Mi-ai apărut în viaţă ca o minune
Mă săruţi cu zâmbetul pe buze,
Reprezinţi totul pentru mine,
Mă faci cel mai fericit din lume.

Şi prin această ocazie,
Stabilind această relaţie,
De la SilverZone.ro îmi doresc
Bijuterii din argint să-ţi dăruiesc.

Iar cum ei îsi doresc,
Iubirea să o împlinesc,
Îmi vor oferii în dar
Ceea ce doresc să am.

Cum primăvara mi-aduce ghiocei
Voi mi-aduce-ţi un câştig din trei,
Iar cei ce doresc cadouri pentru iubite si iubiţi
SilverZone se află aici.

Acum, vreau să vă arăt şi vouă ceea ce doresc să primesc de la SilverZone pentru a face cadou iubitei mele:

 Cerceii sunt din argint, sunt simplii dar în acelaşi timp, minunaţi. Îi plac păsările, gen: lebede, pescăruşi, porumbei etc. iar daca voi reuşi să primesc aceşti cercei, îi voi oferii cadou iubitei mele, care sunt sigur că se va bucura enorm când o să-i vadă.

Pe langa aceşti cercei, m-am gândit să-i ofer şi o brătară din argint cu pandantiv inimioara, gravat cu "LOVE YOU"
Sunt sigur că se va asorta de minune împreună cu cerceii iar mesajul gravat pe pandantivul inimioară simbolizează iubirea noastră.
Să vă arăt si bratara din argint:

Iar acest cuplu ar fi şi mai fericit dacă m-aş număra printre câştigători.  
   
Vă recomand cu caldură să cumpăraţi cadouri iubitei/iubitului de la magazinul online de bijuterii SilverZone, deoarece este un magazin care pune accent pe calitate, încredere şi seriozitate.
La SilverZone găsiţi cele mai bune produse, la cele mai bune preţuri.

*Articol pentru concurs

Share:

31.01.2013

Cadou de Sf.Valentin

Se apropie Sfantul Valentin si deja ma intreb ce cadou sa cumpar pentru iubita mea, iar raspunsul la intrebarea mea este OnlineBijoux. Am ales sa apelez si de aceasta data la prietenii mei de incredere pentru ca de fiecare data cand am nevoie de ajutor, ajutorul l-am gasit la ei. Iar cand spun "ajutor", ma gandesc la un raspuns rapid la intrebarea: Oare, ce cadou sa-i cumpar? iar ei imi raspund anticipat la aceasta intrebare.
OnlineBijoux este un magazin online de bijuterii cu produse la indemana oricui si de o diversitate foarte mare
Si cum nu e bine sa risti sa nu-ti ajunga la timp cadourile de Sf Valentin
cand ai posiblitatea sa comanzi cadouri prin intermediul magazinului
OnlineBijoux. 
De ce sa risti sa comanzi ceva care sa nu-ti placa?
Mergi pe 100% daca comanzi de pe OnlineBijoux, magazin care pune accent
pe calitate si relatia cu clientii.
"
Pot sa-mi cumpar bijuterii online doar cu un simplu click si asta am sa fac. Rapid si sigur!
De data aceasta m-am gandit sa trag cu ochiul la sectiunea bijuterii placate cu aur , deoarece iubitei mele ii place tare mult aurul si vreau sa o fac fericita. Si daca tot vine Sfantul Valentin, o zi dedicata indragostitilor, trebuie sa ma gandesc la un cadou care sa fie in tema cu acea zi speciala, asa ca "m-am fixat" pe o pereche de cercei cu pietre zirconia albe. Va las si o poza, sa vedeti despre ce vorbesc:

 "Love" este cuvantul cheie ce sta la baza relatiei noastre iar prezenta acestui cuvant pe acesti cercei are un rol semnificativ, este modelul perfect pe care il cautam si cred ca este cadoul ideal. Cred ca am facut cea mai buna alegere.
Abia astept sa o vad purtand acesti cercei minunati.
Multumesc OnlineBijoux pentru incredere, calitate si siguranta.

Advertorial
Share:

Cadou de Sf.Valentin

Se apropie Sfantul Valentin si deja ma intreb ce cadou sa cumpar pentru iubita mea, iar raspunsul la intrebarea mea este OnlineBijoux. Am ales sa apelez si de aceasta data la prietenii mei de incredere pentru ca de fiecare data cand am nevoie de ajutor, ajutorul l-am gasit la ei. Iar cand spun "ajutor", ma gandesc la un raspuns rapid la intrebarea: Oare, ce cadou sa-i cumpar? iar ei imi raspund anticipat la aceasta intrebare.
OnlineBijoux este un magazin online de bijuterii cu produse la indemana oricui si de o diversitate foarte mare
Si cum nu e bine sa risti sa nu-ti ajunga la timp cadourile de Sf Valentin cand ai posiblitatea sa comanzi cadouri prin intermediul magazinului OnlineBijoux. De ce sa risti sa comanzi ceva care sa nu-ti placa? Mergi pe 100% daca comanzi de pe OnlineBijoux, magazin care pune accent pe calitate si relatia cu clientii."
Pot sa-mi cumpar bijuterii online doar cu un simplu click si asta am sa fac. Rapid si sigur!
De data aceasta m-am gandit sa trag cu ochiul la sectiunea bijuterii placate cu aur , deoarece iubitei mele ii place tare mult aurul si vreau sa o fac fericita. Si daca tot vine Sfantul Valentin, o zi dedicata indragostitilor, trebuie sa ma gandesc la un cadou care sa fie in tema cu acea zi speciala, asa ca "m-am fixat" pe o pereche de cercei cu pietre zirconia albe. Va las si o poza, sa vedeti despre ce vorbesc:

 "Love" este cuvantul cheie ce sta la baza relatiei noastre iar prezenta acestui cuvant pe acesti cercei are un rol semnificativ, este modelul perfect pe care il cautam si cred ca este cadoul ideal. Cred ca am facut cea mai buna alegere.
Abia astept sa o vad purtand acesti cercei minunati.
Multumesc OnlineBijoux pentru incredere, calitate si siguranta.

Advertorial
Share:

21.01.2013

Cu ochii pe bijuterii

In acest articol vreau sa-mi afirm talentul si punctualitatea asupra unui domeniu cunoscut de toti: bijuterii.
OnlineBijoux este un magazin online de bijuterii cu produse la indemana oricui si de o diversitate foarte mare.
Dupa ce am accesat prima data acest site, m-am holbat la cateva bijuterii barbatesti (lantisoare, bratari) timp de peste 30 de minute. Pur si simplu, nu-mi puteam lua ochii de la ele. Dar cine poate?
Apoi m-am "clatit privirea" la sectiunea bijuterii placate cu argint. Mi-a atras atentia un anume inel cu piatra
cubic zirconia ovala. Sa vedeti despre ce vorbesc, va las o imagine mai jos.

 Acum trebuie sa spun si de ce am pus ochii pe el, nu? Pai, poate pentru faptul ca este foarte frumos si doresc sa-l fac cadou unei persoane foarte dragi.
O sa arate super pe unul dintre degetele finute ale iubitei mele. De fiecare data cand o sa o tin de mana o sa ating doua bijuterii: pe iubita mea si acest inel daruit din iubire. Voi ce credeti?
Este absolut superb si nici pretul nu este deloc mare. Imi place acest raport "pret-calitate".
Este cadoul ideal !!! 
Ma bucur ca tehnologia a avansat atat de mult pana in zilele noastre fiindca ne putem cumpara bijuterii online. Un simplu click si gata!, am acest inel.Se poate mai bine de atat? 

Este de stiut ca nu e bine sa risti sa nu-ti ajunga la timp cadourile de Sf. Valentin cand
ai posiblitatea sa comanzi cadouri prin intermediul magazinului
OnlineBijoux.

De ce sa risti sa comanzi ceva care sa nu-ti placa? Mergi pe 100% daca
comanzi de pe OnlineBijoux, magazin care pune accent pe calitate si
relatia cu clientii.

In aceste zile puteti gasi o gama variata de produse pe OnlineBijoux care beneficiaza de o reducere de -24%. Si, in plus, daca platiti comanda dumneavoastra cu cardul, beneficiati de transport gratuit.

Advertorial

Share:

Cu ochii pe bijuterii

In acest articol vreau sa-mi afirm talentul si punctualitatea asupra unui domeniu cunoscut de toti: bijuterii.
OnlineBijoux este un magazin online de bijuterii cu produse la indemana oricui si de o diversitate foarte mare.
Dupa ce am accesat prima data acest site, m-am holbat la cateva bijuterii barbatesti (lantisoare, bratari) timp de peste 30 de minute. Pur si simplu, nu-mi puteam lua ochii de la ele. Dar cine poate?
Apoi m-am "clatit privirea" la sectiunea bijuterii placate cu argint. Mi-a atras atentia un anume inel cu piatra
cubic zirconia ovala. Sa vedeti despre ce vorbesc, va las o imagine mai jos.

 Acum trebuie sa spun si de ce am pus ochii pe el, nu? Pai, poate pentru faptul ca este foarte frumos si doresc sa-l fac cadou unei persoane foarte dragi.
O sa arate super pe unul dintre degetele finute ale iubitei mele. De fiecare data cand o sa o tin de mana o sa ating doua bijuterii: pe iubita mea si acest inel daruit din iubire. Voi ce credeti?
Este absolut superb si nici pretul nu este deloc mare. Imi place acest raport "pret-calitate".
Este cadoul ideal !!! 
Ma bucur ca tehnologia a avansat atat de mult pana in zilele noastre fiindca ne putem cumpara bijuterii online. Un simplu click si gata!, am acest inel.Se poate mai bine de atat? 

Este de stiut ca nu e bine sa risti sa nu-ti ajunga la timp cadourile de Sf. Valentin cand ai posiblitatea sa comanzi cadouri prin intermediul magazinului OnlineBijoux.

De ce sa risti sa comanzi ceva care sa nu-ti placa? Mergi pe 100% daca comanzi de pe OnlineBijoux, magazin care pune accent pe calitate si relatia cu clientii.

In aceste zile puteti gasi o gama variata de produse pe OnlineBijoux care beneficiaza de o reducere de -24%. Si, in plus, daca platiti comanda dumneavoastra cu cardul, beneficiati de transport gratuit.

Advertorial

Share:

23.11.2012

Despre Black Friday

Acest articol prezinta doar opinia personala!

Reduceri de 50%, reduceri de pana la 90% ...etc. Cu totii am auzit de aceasta zi si reducerile care au loc. Multi se imbulzesc prin magazine si cumpara ORICE doar pentru faptul ca sunt la reduceri. Eu nu cred in aceste reduceri...

Acum sa o luam logic si va dau un exemplu:
Daca mie imi vine de la producator o camera foto cu 200 de lei si eu o vand cu 210 lei, credeti ca de Black Friday imi convine mie sa fac o reducere si sa o dau la 180 de lei? Sa fim oameni seriosi...
Mai vedem si stickere pe care scriu: ,,Sub pretul producatorului..." - haha...Si vrei sa te cred?

Am vizitat si eu un magazin de electronice si electrocasnice pentru a vedea cum sta treaba cu reducerile. Reducerile erau foarte mici, de 10%-20% dar nici acestea nu erau tocmai reduceri.
Adica, daca un produs la 100 de lei avea o reducere de 10% , asta insemnand 10 lei, pe acestia nu ii primeai inapoi si nici nu plateai mai putin la achizitionarea acelui produs ci primeai un voucher cu acea suma pe care erai obligat sa il consumi tot in interiorul magazinului, adica sa cumperi de 10 lei altceva.

Concluzia mea? O mare pacaleala! Este doar opinia mea si mi-o exprim liber.
Nu cred ca o sa vina nimeni cu o camera foto de 300 lei la mine si sa-mi zica: ,,Uite, azi e Black Friday si ti-o dau la 150 lei!" fiindca nu le convine nimanui sa piarda la aceste reduceri.Chiar si aceste reduceri au mici secrete la baza si tot ei ies in profit.
Cand a iesit un magazin in pierdere la reduceri? NICIODATA!