Fericirea este un raport între noi şi univers, dar n-am zis eu într-un articol mai vechi că universul este reprezentat de gândirea noastră? Ce cerc vicios..., de genul: Cine a apărut primul, oul sau găina?
Suntem ceea ce gândim!
Întâlnim o persoană pe stradă şi ne aprofundăm privirea în esteticul acelei persoane, dacă gândim distructiv, emanăm ură, care este asimilată cu tristete; dacă gândim constructiv, emanăm iubire, care este asimilată cu fericirea. Iată că cercul vicios incepe să se contureze...
Dar dacă universul ne face surprize neplăcute? Cu toţii avem necazuri şi întâlnim "gropi" în calea noastră iar uneori cădem în ele. În acele momente, când noi trebuie să fim puternici, ne lăsăm trântiţi la Pământ şi începem să judecăm.
Dar pe urmă, de unde avem încă puterea de a învinui şi de a ne-ndoii de credinţă?
Primul lucru pe care-l neagă în astfel de momente este existenta Domnului şi credinţa, fiindcă omul deja s-a îndoit de el.
Cum putem cunoaşte fericirea fără tristeţe? Cum putem cunoaşte succesul fără eşec? Nu suntem prea lacomi...? Cât de crud ar suna, trebuie să acceptăm asta!
Totul vine în viată la pachet! Astfel nu putem aprecia lumina în lipsa întunericului...
Ai căzut? Scutură-te de praf, ridică-te şi mergi mai departe... doar aşa vei învăţa să-ţi trăieşti viaţa cu adevărat!
0 ♥♥♥ care bat:
Trimiteți un comentariu
Lasa-mi parerea ta folosind un limbaj adecvat!
Fara insulte!
Fara injurii!