Un infinit de lucruri

Aceasta tema am prealuat-o de la Alexandra! Multumesc tare mult, Alexandra :*

Acum 10 ani...

Cum eram eu acum 10 ani? Pe atunci aveam varsta de 10 ani si eram elev in clasele primare. Pasiunea pentru scris o aveam inca de atunci. Umpleam caiete intregi in clasa intai cu liniute si bastonase si tot felul de lucruri...conta ca scriam.
Priveam lucrurile cu o oarecare simplitate, poate asta fac toti copiii de acea varsta dar eu vroiam ceva mai mult. Dorinta de exprimare am avut-o intotdeauna si acest lucru imi punea deja piedici, dar eram mai capricios si incapatanat din fire si atunci cand am zis ca vreau un lucru...trebuia sa il am. Nu ma refer la lucruri materiale sau bani... fac referire la capacitatile mele. Imi amintesc ca prima poezie pe care am compus-o era in clasa a III-a si avea ca subiect ,,iubirea de mama" si invatatorii imi dadeau peste nas ca sunt prea mic sa particip la concursuri de asa ceva...ca poezia era prea simpla (in viziunea lor).
Poezia era simpla, dar mesajul era unul emotional.

Nu m-am lasat. La concurs trebuia sa fie si un profesor coordonator trecut pe hartie iar eu nu puteam participa fiindca nu dorea nici-un profesor sa ma ajute. Nu am ezitat sa contactez telefonic pe organizatorii concursului si sa le explic situatia si imi amintesc ca au venit doi reprezentanti si au discutat cu directorul scolii si de voie sau fara voie a pus un profesor coordonator.
Am participat... si mare mi-a fost surprinderea cand am luat locul 1 desi eram cel mai mic participant. Dupa mine, cel mai tanar era un elev in clasa a V-a. Eram foarte happy si atunci am castigat si o suma de bani: 800 de mii. Pe atunci suma asta chiar insemna ceva...

V-am povestit aceasta intamplare pentru a va arata persoana care eram atunci: capricios, incapatanat, perseverent, luam decizii fara sa ma gandesc la nimic altceva (oameni din jur sau ce se putea intampla dupa) , pasiunea pentru scris era la inceput de drum si mereu am ,,tras" de mine pentru mai mult.

Acum 5 ani...
Aveam varsta de 15 ani! Proaspat intrat pe bancile liceului doar 20% din acelasi eu de acum 10 ani. De ce?
Datorita unei experiente pasiunea mea s-a extins si asupra domeniului psihologic iar viziunea mea despre lume s-a schimbat radical.Si o data cu astea si credinta mea a crescut enorm si de atunci niciodata nu uit de EL. Eram persoana care analiza si intorcea pe toate partile fiecare intrebare si problema. Pe cei din jur ii enervau aceste lucruri, dar mie mereu mi-a placut sa fiu diferit fata de toti.
Multi radeau pentru faptul ca stateam de 2 ori mai mult sa ma uit pe o foaie decat stateau ceilalti spunand ca sunt diferit si eu le-am raspuns: Voi radeti de mine ca sunt diferit, eu rad de voi ca sunteti toti la fel!
Deja mi-au venit niste versuri in minte, dintr-o melodie de hip-hop , putin modificate:
,,Spune lumii ca eu nu gandesc dupa tipar
De-asta-n viata mea declar ca-s unic propietar"

Stateam si analizam chiar si testele date la scoala de mai multe ori.Ei aveau impresia ca daca stau mai mult cu foaia in fata nu intelegeam... tipic oamenilor! Dar eram cel caruia nu-i scapau intrebarile capcana sau cu doua intelesuri.
Imi amintesc ca la o testare psihologica am trecut cu brio. Cum naiba ?!? Nu stiu... rezultatul a vorbit de la sine.

Acum sunt eu, cel care am fost la 10 ani , modificat la varsta de 14-15 ani , cel care sunt acum si care mereu asa o sa raman!