19.03.2015

Traim in era cardurilor, la ce sa ne asteptam?

Traim intr-o era a cardurilor, in care orice informatie a noastra este stocata pe un cip electromagnetic plasat pe un card de plastic. Acest lucru face accesul la informatie mult mai rapid si eficient. In modul acesta se scuteste de munca si efort in cautarea de acte, dosare si cine stie ce alte hartii. Cardurile s-au implementat, de-a lungul timpului, si in sistemul nostru monetar. Cu totii cred ca avem un card la o banca pe care-l folosim pentru cumparaturi, pentru a ne lua salariul sau doar ca un simplu depozit in care putem pune banii la pastrare.
Mai nou si sistemul sanitar a trecut la un alt nivel si anume cardurile de sanatate. Acestea inlocuiesc vechile fise medicale care zac in praf si-n rafturi de lemn roase de soareci. S-a inceput de mult timp distribuirea cardurilor de sanatate la populatie, dar activarea acestora lasa de dorit. De ce? Medicii de familie se plang ca statul inca nu le-a acordat cititoarele de carduri.
- Domnule doctor, dvs. de ce nu cumparati doua cititoare de carduri de sanatate si gata? Unul sa-l utilizati si unul de rezerva, ca in cazul in care se strica primul, sa nu astepte pacientii pe hol.
- Aaaa...pai, umm...hmmm...nu se poate!
DE CE? De ce asteptam totul la stat cand putem face un minim de efort si sa devenim independenti din punctul acesta de vedere? Un astfel de cititor de carduri este foarte ieftin si accesibil oricui. Consider ca prioritar este ca platitorii de taxe si impozite la sanatate sa beneficieze de "tratamentul" cuvenit atunci cand se prezinta la medicul de familie. Acesta trebuie sa arate interes prin tot ceea ce face si prin atentia acordata pacientilor si meseriei pe care o practica. Unii medici si-au cumparat singuri cititoarele de carduri si au inceput sa lucreze la activarea acestora. Oamenii sunt chemati prin telefon sa se prezinte la policlinica (dispensar) cu cardul de sanatate pentru activarea acestuia. De ce unii pot si unii nu?
Share:

0 ♥♥♥ care bat:

Trimiteți un comentariu

Lasa-mi parerea ta folosind un limbaj adecvat!
Fara insulte!
Fara injurii!