04.04.2013

De ce citesc?



Am decis să răspund unei provocări care mi-a fost trimisă pe mail de la LIBRIS.
Şi eu mă întreb uneori, de ce citesc? Că doar puteam şi eu să fiu ca mulţi alţii: să ies cu băieţii la o bere, să merg la discotecă, club şi alte localuri, iar restul timpului liber să mi-l petrec jucând FIFA sau Counter cu alţi colegi şi prieteni.
Sincer, mă tentează şi mă atrage mai mult o carte decât un joc video, şi deşi cărţile tipărite s-au diminuat, în sensul numărului lor, în favoarea cărţilor electronice, eu am rămas tot acelaşi clasic, cu cărţile tipărite.
Da, ador cărţile tipărite şi de fiecare dată când îmi cumpăr câte o carte, mai întâi o miros. Ce obicei am şi eu...
Dar să trecem peste şi să răspund la întrebarea din titlu:

1.Citesc pentru că îmi place, mă motivează să merg mai departe şi să-mi deschid noi orizonturi
2.Citesc pentru că mă face să mă desprind de această lume şi anumite greutăţi care-mi apasă pe umeri
3.Citesc pentru că citind, îmi îmbogăţesc vocabularul şi adaug câteva sensuri noi la cuvintele din D.E.X.-ul meu
4.Citesc pentru faptul că îmi pune imaginaţia la lucru. Citind, mă văd în castele, călare pe cai sau în plin război cu inamicii
5.Citesc pentru a mi se deschide noi orizonturi şi perspective asupra vieţii. Ador să analizez fiecare perspectivă a fiecărui autor despre anumite lucruri şi întâmplări.
6.Citesc pentru că scriu. Ştiu cum sună, dar aşa este. Scriu poezii, ador să fac asta şi am peste 120 de poezii scrise şi două concursuri câştigate la nivel naţional la secţiunea de "Creaţie literară".
7.Citesc pentru că acele cărţi nu respectă legile fizicii, ele ne dau puterea de a crea o lume în care oamenii pot zbura, în care totul să fie în armonie deplină sau o lume a peripeţiilor şi a întunericului.
8. Citesc pentru a găsi răspunsuri la întrebările pe care mi le pun despre această lume şi despre locul în care trăim.
9. Citesc fiindcă doresc, ca pe viitor, să scriu şi eu o carte şi vreau să-nvăţ de la cei mai buni scriitori.
10. Citesc pentru că aceste cărţi ne învaţă uneori să trăim, mai bine decât ne-nvaţă "şcoala vieţii".

De fiecare dată mi-am făcut cumpărăturile în materie de cărţi dintr-o librărie online şi vă recomand şi vouă să faceţi acest lucru deoarece anumite cărţi online sunt mai ieftine decât ceea ce se vinde în unele librării din anumite oraşe.
În acest articol v-am prezentat 10 motive pentru care citesc. Citeşte şi tu, şi-ţi vei descoperii motivele pentru care o faci.
Share:

21 de comentarii:

  1. La cat mai multe carti citite!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Cititul m-a ajutat să evoluez enorm de mult. Mi-a dat acel bagaj de cunoștințe de care am nevoie pentru a putea socializa, interacționa, comunica în mod optim cu semenii mei. Este poate cea mai plăcută activitate.

    RăspundețiȘtergere
  3. eu citesc pentru ca imi place , ma face sa imi imaginez propriul meu film... ador cartile:D dar depinde si de gen!

    RăspundețiȘtergere
  4. frumos articol! si mie imi place sa citesc!

    RăspundețiȘtergere
  5. Cred ca o carte citita e o treapta mai sus !
    E bine sa citim la timpul potrivit, lecturile potrivite :p
    continua sa citesti.

    RăspundețiȘtergere
  6. Si eu iubesc sa citesc ,daca nu e zi sa citesc macar cateva pagini parca e altfel,mai pustie.Imi plac mult raspunsurile tale si ale mele sunt cam la fel in mare parte. :) Succes! >:D<

    RăspundețiȘtergere
  7. Un concurs in desfasurare in postul acesta, cei care raspund pot castiga carti in format pdf. http://buburuzabia.blogspot.ro/2013/04/motivele-mele-pentru-lectura-plus-un.html
    Bafta pentru concursul Libirs. :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Cititul ne dezvolta foarte mult pe plan intelectual dar ne si relaxeaza foarte mult si ne da o noua viziune despre viata . Sunt adepta cartilor tiparie,pe langa faptul ca atunci cand citesc imi pot imagina totul cu o mare usurinta.

    RăspundețiȘtergere
  9. Ma bucur ca inca mai exista persoane care citesc!
    Cititul este portita noastra, a tuturor catre o lume fara stres, o lume in care putem sa traim tot ce vrem noi :d
    Imi palc motivele tale si-ti urez din suflet multa bafta in tot ceea ce vrei sa faci :D

    RăspundețiȘtergere
  10. Cititul e bun. Cititul etichetelor de pe ambalaje e bun. Cititul cartilor e pura placere.

    RăspundețiȘtergere
  11. Este bine sa citim..sa ne dezvoltam imaginatia..sa ne largim vocabularul..sa aflam lucrui noi si utile..Recomand tuturor sa cititi!

    RăspundețiȘtergere
  12. Uneori as vrea sa am mai mult timp si pentru carti, insa atat cat imi permite timpul, mai lecturez online, pentru ca momentan biblioteca mea cuprinde numai carti si esee de medicina.Halal distractie in biblioteca mea..

    RăspundețiȘtergere
  13. Se vede ca iti place sa citesti,iti argumentezi foarte bine ideile,ai o viziune larga si reala asupra vietii.Te felicit !

    RăspundețiȘtergere
  14. Si mie tot cartile tiparite imi plac, in detrimentul celor electronice! Si primul lucru pe fac atunci cand imi pica o carte in mana este sa ii miros paginile, mai ales daca sunt vechi! :))

    RăspundețiȘtergere
  15. CARTILE SUNT DOVADA CA OAMENII POT FACE VRAJI - Carl Sagan

    RăspundețiȘtergere

Lasa-mi parerea ta folosind un limbaj adecvat!
Fara insulte!
Fara injurii!